Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Cu ocazia implinirii a 600 de ani de trecerea la cele veșnice a Voievodului Mircea cel Bătrân, apărător al neamului românesc și ctitor de lăcașuri sfinte, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie și Slujba de pomenire în...
Catedrala Patriarhala, Palatul Patriarhal si Palatul Patriarhiei constituie un ansamblu de prima insemnatate al Bucurestilor, care-si are inceputurile in vremurile de pe la mijlocul secolului al XVII-lea, prin manastirea ctitorita in 1656 de voievodul Tarii Romanesti, Constantin Serban Basarab...
Biserica mare Domneasca din Targoviste este ctitoria voievodului Petru Cercel (1583-1585). Biserica a fost zidita in acelasi timp cu Casa Domneasca si alaturi de aceasta, in anul 1584. Lacasul poarta hramul Adormirea Maicii Domnului
Pe Argeş iar în jos, Neagoe-vodă trece
Dar fără meşteri nouă şi cu Manole zece
Manole meşter faur la toate iscusit
S-a dus pribeag prin lume şi nu a mai venit
Manastirea Cozia, ctitoria marelui voievod Mircea cel Batran, intr-un cadru liturgic solemn si-a serbat luni, 24 iunie, patronul spiritual, pe Dumnezeu in Sfanta Treime. Praznicul a inceput in seara zilei de 23 iunie, cu slujba Privegherii si a continuat astazi, cu Acatistul "Sfintei Treimi” si...
Cu adanca emotie am pasit in aceasta sfanta biserica a stramosilor nostri, pe locul unde a fost intemeiata prima Mitropolie a Tarii Romanesti la 1359, cand Voievodul Alexandru Basarab a mutat aici scaunul mitropolitan din orasul Vicina
Luni, 4 iunie, Manastirea Cozia, ctitoria marelui voievod Mircea cel Batran, intr-un cadru liturgic solemn si-a serbat hramul inchinat Sfintei Treimi. Praznicul a inceput in seara zilei de 3 iunie, cu slujba Privegherii, si a continuat astazi, cu Acatistul „Sfintei Treimi” si Sfanta Liturghie.
Sâmbătă, 28 ianuarie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit slujba de pomenire pentru Voievodul Mircea cel Bătrân, ctitorul Mănăstirii Cozia. Alături de Înaltpreasfinția Sa au fost prezenți părinții stareți ai mănăstirilor vâlcene...
Icoana Maicii Domnului numita Oikonomissa, adica Econoama sau Chivernisitoarea, este una dintre icoanele facatoare de minuni pastrate in Manastirea Marea Lavra, in Sfantul Munte Athos. Icoana dateaza inca din vremea Sfantului Atanasie Athonitul, ctitorul manastirii, ea fiind legata chiar de o...
In ziua Praznicului "Nasterii Maicii Domnului", hramul Sfintei Manastiri Ostrov, ctitoria Sfantului voievodNeagoeBasarab, in prezenta Inaltpreasfintitului Parinte Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului, Parintele Protosinghel Conf. Univ. Dr. Justinian Carstoiu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxa...
Manastirea Cozia, ctitoria marelui voievod Mircea cel Batran, intr-un cadru liturgic solemn si-a serbat ieri, 9 iunie, patronul spiritual, pe Dumnezeu in Sfanta Treime. Praznicul a inceput in ajunul sarbatorii cu slujba Privegherii
La 15 august Manastirea valceana Bistrita isi sarbatoreste hramul. Ctitorie a boierilor Craiovesti Manastirea Bistrita dateaza din jurul anului 1490. Insa prima atestare documentara a manastirii se pastreaza in "Hrisovul de danie” datat 16 martie 1494 apartinand lui Vlad Voda Calugarul.
Sfantul Stefan cel Mare - Cu ajutorul lui Dumnezeu ne bucuram, in aceste vremuri, sufletele de pacea ce izvoraste din frumoasa proclamare a canonizarii si din smerita slujire si pomenire a Dreptmaritorului Stefan cel Mare si Sfant – Ocrotitorul intregii Moldove, Domn al Culturii, Spiritualitatii...
Manastirea din Baia de Arama, inchinata Sfintilor Voievozi Mihail si Gavriil, se afla in localitatea omonima, in judetul Mehedinti, in partea nord-vestica a Olteniei. Zidita intre anii 1694-1703, de ctitori de seama ai vremii, biserica din Baia de Arama s-a pastrat bine pana astazi.
In aceasta dupa-amiaza, foarte multi credinciosi au participat la procesiunea cu moastele Sfintei Mucenite Filoteia desfasurata intre Paraclisul Arhiepiscopal si ctitoria Sfantului Neagoe Voda Basarab.
Manastirea Hurezi este considerata, impreuna cu schiturile sale, ca fiind cea mai mare lavra ortodoxa din tara, cat si cel mai reusit complex arhitectural brancovenesc. Manastirea este ctitoria Sfantului Constantin Brancoveanu, ea fiind construita intre anii 1690-1703.
Manastirea Iviron este una dintre principalele manastirile ce inalta rugaciuni Domnului pe Sfantul Munte Athos, a treia in ordine ierarhica, intre cele douazeci de manastiri athonite, dupa Manastirea Marea Lavra si Manastirea Vatoped. In vechime, aceasta manastire se numea "Manastirea Ivirica...
Preafericitul Parinte Patriarh Daniel se va intalni maine, 25 septembrie 2012, cu ierarhii, staretii si staretele din Mitropolia Munteniei si Dobrogei. Sinaxa va avea loc la Palatul Patriarhiei din Bucuresti. Tema discutiilor va fi „Misiunea monahismului in viata Bisericii azi